Nightwish – Imaginaerum (2011)

•21 March 2012 • Leave a Comment

Nu. Pur şi simplu nu. Am încercat, l-am ascultat de vreo 2-3 ori. Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvânt acela ar fi “nu”.
E un album care îmi sfâşie tăcerea. Un album împopoţonat acustic. Orchestre, coruri, efecte sonore fanteziste, menite nu să completeze piesa ci să-ţi distragă atenţia de la lipsurile ei. Cum ar putea să-i lipsească ceva cand are atâââtea, nu ?Dar nu prea le-a ieşit. Am avut în repetate rânduri senzaţia că ascult un vacarm şi nu o melodie.
Cât despre voce, vă dau cuvantul că am încercat să nu mă leg de ea, de frică să nu transform acest post într-un elogiu adus Tarjei sau în eterna batalie Tarja vs. Anette playing right now on an Youtube channel near you… dar în anumite locuri este de’a dreptul iritantă. Nici n-am pretenţia să mă credeţi. Ascultaţi melodia Scaretale de la 2:36 şi judecaţi singuri. Înteleg tentativa lor de a face piesa mai horror, de a avea o voce malefică, dar cu tot respectul faţă de artişti, au dat-o in bara. Grav. Bucata aceea din piesa reuşeşte doar să mă zgârie pe timpan. “Dezamăgire” are un aer mult prea pozitiv să descriu sentimentele mele atunci când ascult. Ascultati piesa “Misery” de la Trans-Siberian Orchestra – aceea da o voce malefica reusita.
Mi-a placut însă vioara din “I want my tears back”, una dintre putinele melodii mai ok ale albumului.
Nu mă opun evoluţiei stilistice, cred în ideea lui Asimov că stagnarea înseamnă moarte, dar hai să ne uităm o clipa în ce direcţie evoluăm. Îmi plac melodiile complexe, le ador chiar, dar ce-au făcut pe “Once” şi ce-i aici nu se compară.
La final am pus pauză winampului, am dat alt-tab in Opera şi pe youtube am căutat Nightwish alfabetic. Am dat un click pe “Astral Romance” şi mi-am amintit ca i-am vazut live cu Tarja solista, că au fost o trupa “pe val” care ne-au vizitat şi că au fost primul concert Rock pe care l-am vazut. Vă las, ma duc să caut câteva melodii de pe Century Child acum.

Borcea – Pod de gheaţă (s119)

•4 March 2012 • 2 Comments

5:45 Sună alarma telefonului. Mă trezesc, opresc alarma, mă culc la loc. 5:47 Sună a doua alarmă a telefonului. Mă trezesc, o opresc şi înarmat cu incertitudine mă ridic din pat. Pândesc ziua aceasta de ceva timp prin intermediul site-urilor meteo, ar fi frumos să fie cum mi-au promis-o. Intru în bucătărie, pun laptele la fiert (e UHT dar sunt obişnuit să îl fierb oricum ar fi), caut ceva de mâncare, pun două plicuri de ciocolată caldă în lapte, amestec, torn totul în termos (să bem în cinstea primei sale utilizări) şi plec să mă îmbrac.

Pantaloni de casă … bine, de pijama. Tricou, maletă subţire pe gât, pulover gros de lână pe gât, pantaloni groşi, fes, fular, mănuşi cu degete tăiate (pentru a putea folosi camera cu degerături doar la degete), mănuşi normale şi cea mai groasă geacă pe care o am, două straturi, aceeaşi culoare ca rucsacul meu foto pregatit de seara trecută. Roşu, dacă e să ma pierd pe munte, măcar să fiu mai uşor de găsit. În ultimul moment mă izbeşte inspiraţia şi iau termometrul de cameră cu mine.

Afară frig. Orice urmă de somn mai zăcea în mine, dispare instant. Mă îndrept spre malul braţului Borcea. Cu vreo trei zile în urmă am văzut cum curgeau sloiuri pe el, insule de gheaţă cum nu am mai văzut de când eram un copil, mă aşteptam să găsesc nişte unghiuri interesante. Găsesc însă o Borce nemişcată. Reflexe albe, uneori uşor verzui, un adevărat pod de gheaţă care a încremenit peisajul. E ora 7 şi puţin iar eu sunt în extaz. În faţa mea este un peisaj de vis, sau poate mai de grabă de coşmar – un peisaj senzaţional. Sper numai să am inspiraţia să îl abordez aşa cum merită.

Ajuns înainte de răsărit, în spatele meu o lună foarte mare se pierde încet în spatele pomilor. Este însă prea întuneric şi neavând trepied, chiar şi la ISO 800 am poza uşor mişcată.Mai sus de atât nu îndrăznesc să urc. La 6 sau 7 metrii de mal, în mijlocul gheţurilor mă postez aşteptând răsăritul.

Photobucket

După 20 de minute sunt recompensat cu un cadru superb – soarele reflectându-se în luciul îngheţat al apei. În fundal nori frumoşi precum şi acel contrast natural / industrial ce mă atrage să fac poze în Călăraşi. Este ocazia ideală să-mi completez calendarul început in 2007 cu câteva poze de iarnă.

Photobucket

Curiozitatea mă îndeamnă să mă uit la termometru. Îl scot din rucsac, văd -6 grade. De-abia atât ? Mă aşteptam să fie mult mai frig. Dar aleg să îl ţin afară, în buzunarul lateral de plasă în care se pun sticlele iar câteva minute mai târziu văd -20. Aşa mai merge. Sunt încântat. Pe de o parte de peisaj, pe de cealaltă că Nikonul îmi funcţionează la temperaturi aşa scăzute, că nu mi se descarcă bateria prea rapid şi că geaca mea asortată îmi ţine destul de cald.

Photobucket

Pofitând de lumina caldă a răsăritului trag câteva cadre cu pontonul care mi-a început acest lung marş spre un calendar.

Photobucket Photobucket

Cu gândul la Megadeath – Rust in Peace, la Primal Fear – Nuclear Fire privesc un braţ al Dunării încremenit. Sloiuri sudate unele de celelalte, rafale de vânt ce răscolesc puţina zăpadă ce acoperă gheaţa. Aşa îmi închipuiesc că ar arăta iarna nucleară a romanelor cu Războiul Rece. Ruine, singurătate, frig, izolare.

Photobucket

Photobucket

Plec însă spre casă cu gânduri mai bune. Se pare că gheaţa este atât de tare încat maidanezii noştrii pot trece de pe un mal pe celălalt făra probleme. Să fi fost un copil nebun … şi cu vreo 20 de kile mai uşor, poate aş fi riscat o traversare. Dar singur fiind şi mare, m-am mulţumit doar să privesc în zare.

Photobucket

Îmi împachetez camera, deschid termosul în care aveam ciocolata caldă, mă pregătesc sufleteşte să beau un lichid călâi şi dulce şi îmi frig limba. Dupa două ore şi jumătate de stat în frig, în buzunarul exterior de plasă, nici măcar la adăpost în rucsac, ciocolata mea este fierbinte. Savurez o mică victorie a artei şi încăpăţânarii asupra vitregiei naturii. Termin paharul, pun termosul înapoi la locul lui şi mă îndrept spre casă.

Unnamed Portraits Calendar : Jan 2012 Update

•12 January 2012 • Leave a Comment

Anul care tocmai a trecut (La Mulţi Ani 2012 !) am avut destul timp liber pentru a-mi aranja pozele. Cu această ocazie am găsit nişte poze “noi” pentru vechiul meu proiect “Unnamed Portraits Calendar”. Am petrecut această seară lucrându-le puţin şi urcându-le pe Photobucket.

În acest calendar vreau să surprind starea de spirit, poate uşor melancolica / îngheţată a modelelor, nu trăsăturile lor. Fără a o mai lungi , iată-le:

Februarie

Anca ; iarna 2011 ; Nikon D80

Aprilie

Bianca ; primăvara 2010 ; Nikon D80

Iulie

Manuela ; vara 2011 ; Nikon D80

August

Dana ; vara 2010 ; Nikon D80

Septembrie

Sabina ; vara 2009 ; Nikon D80

Octombrie

Alina ; toamna 2009 ; Nikon D80

Noiembrie

Andreea ; iarna 2011 ; Nikon D80

Mai este destul de lucru până să termin acest calendar. Dar am trecut de jumătate. Mi-au mai rămas doar 5 luni. Acum nu pot decât să sper zăpadă iarna aceasta (2012) şi modele cu care să mă înţeleg bine. Aşa că dacă dă zăpada şi eşti o fată cu drum prin Călăraşi şi chef de poze, lasa un comment şi poate ne auzim.

2011

•30 December 2011 • Leave a Comment

ETA 33 ore si 24 de minute. Desigur, daca o sa va uitati la data/ora postului aceasta estimare nu va fi foarte exacta. Insa va va ajuta sa determinati cam cat imi ia mie sa scriu asa ceva. Si nu mi se pare absolut intamplator faptul ca pana la finalul primului paragraf deja a intervenit alta activitate care sa-mi distraga atentia.

A fost un an bun. A inceput dubios (eram la Amsterdam – munceam), a continuat genial (am vizitat majoritatea oraselor de pe valea Dunarii si a Rinului – si am fost platit pentru asta) si s-a terminat , ei bine nu s-a terminat, dar fac pariu ca s-ar fi putut termina mai bine. Mult mai bine, dar in acelasi timp si mult mai rau, asa ca nu ma plang. A fost un an bun.

La inceputul anului am primit un hard disk portabil de 750 gb – mai mult decat toate calculatoarele si partitiile prin care mi-a umblat mouse-ul la un loc. Aveam brusc un loc in care sa-mi pun toate pozele fara sa-mi fac calculatorul sa geama si sa urle ca are toate partitiile pline. Mai mult, trasul pozelor in format-ul RAW (sau bine, NEF, caci sunt un Nikonist) era o posibilitate nu numai teoretica. Obijnuiesc sa tin toate pozele pe care le fac la un shooting – si cele bune, si cele aparent slabe. Motivul – cand mai iau shootingul odata la mana sa-l mai reselectez, descopar lucruri noi, vad ceva special in poze peste care am trecut de 6 ori fara sa vad nimic. Si astfel mi-am petrecut primavara – ordonand cronologic toate shootingurile mele, etichetandu-le, aranjandu-le frumos. Dupa aceea am continuat cu selectarea lor, dar nu am mai avut acelasi spor. Vedeti voi, selectarea nu o pot face fortat. Nu este o inventariere facuta de un functionar public, este creatie facuta de un artist. Eu asa o percep.

Cheful meu de selectat poze a avut accente manelistice[1] anul aceasta. Dar si cu el asa, am lucrat 16/23 portrete si 26/61 peisaje/arhitectura (acestea din urma insa numai din calatoriile de anul acesta). O prietena careia i-am aratat selectia mea m-a indemnat sa le pun pe blog “ca daca le pui pe dev o sa le stergi si din toate astea vor ramane doar 2-3”. Si are dreptate – folosesc deviantART pe post de portofoliu, si-l actualizez… la fiecare cativa ani :). Asa ca profitand de frumoasa ordine si disciplina a pozelor mele, anunt ca acest blog va avea in 2012 o usoara tendinta foto.

Sfarsitul lunii martie m-a prins pe undeva prin Amsterdam. Tocmai ce iesisem din muzeul Van Gogh (ganditi-va la cea mai rea raceala in gat pe care ati avut-o. acum ganditi-va cum ar fi sunat Van Gogh cu gatul umflat si usturator si rosu … ei, cam de doua ori mai rau se pronunta numele lui pe olandeza) si ma uitam prin Museum Shop cand privirea imi ramane la o agenda. Foarte frumoasa, imbracata intr-o imitatie de piele portocalie, cu fragmente dintr-o scrisoare a celebrului pictor si semnatura lui gravata pe coperta. Mi-a placut mult. Am cumparat-o pe loc. Aceasta agenda portocalie urma sa devina jurnalul meu de calatorie pentru 2011. Iar de calatorit, o Doamne, cat am mai calatorit. O numaratoare grabita imi indica 21 de muzee vizitate anul acesta. La capitolul castele si fortificatii vazute (nu neaparat si din interior) cred ca pot trece foarte lejer de 40.  Biserici, palate, nu mai spun. Din perspectiva turismului, a fost un an genial. Ar fi fost si pacat sa imi ramana agenda goala. Inca mai am o luna de trecut in ea, imi pare rau caci va fi unul din lucrurile lasate pentru 2012, nu cred ca voi putea sa o actualizez in orele ramase. Dar am facut-o frumoasa. Am lipit biletele de intrare la muzee, am desenat ce am vazut, am scris impresile mele si datele altora si din pacate am facut-o mult prea impersonala pentru publicare. Cu cateva anecdote de munca cum ar fi batranelul care ma intreaba daca schimbam apa imbuteliata zilnic, ar fi fost o lectura mult mai palpitanta.

Mi-am indexat in tabele excell si celelalte colectii. Am incercat sa fac putina ordine in lumea ce ma inconjoara. A venit timpul blogului acum.

A fost un an bunicel si pe plan muzical. Am reusit sa ajung la concertul Bon Jovi si mi-am tinut promisiunea de a urla ca o adolescenta descreierata. M-a incantat cat de lung a fost, insa as fi preferat sa puna piesele vechi si prin mijlocul concertului, nu doar la bissuri. Dar sunt foarte fericit ca nu a trebuit sa-i injur ca nu mi-au cantat Living on a Prayer, vedeti voi, melodia aia are o incarcatura emotionala puternica pentru mine. Al doilea concediu m-a dus la In Flames. Trebuie sa recunosc ca a fost o trupa noua pentru mine pana anul acesta. Am mers la ei in ideea “bun, am concediu de pe X, pe Y, hai sa vedem cine vine atunci. In Flames, bun, am auzit de ei, hai sa vedem cum canta”. Au fost o surpriza placuta, atat pe albume cat si live. Si acum tin minte claritatea sunetului din Come Clarity. Au cantat tot ce voiam de la ei. Alti fani mai vechi au fost putin nemultumiti, dar pentru mine The Quiet Place si Take This Life au fost de ajuns. Si ca un bonus, la ambele concerte am avut parte de companie foarte placuta. E si pacat sa nu ai cu cine sa comentezi concertul dupa terminarea lui.

Continuand cu planul muzical, nu am ascultat destule albume noi incat sa fac topul lui 2011, dar trebuie sa fac cateva mentiuni. Symphony X – Iconoclast. Am adorat albumul. Era in playlistul meu preferat de jogging. Si desi combinatia jogging / progressive metal pare usor aiurita, va asigur ca are ceva special la mijloc. Pandemonium de la Preety Maids iar mi-a placut si Glorious Collision de la Evergray are cateva piese bune. Iar acum sa enumar cateva formatii nou descoperite. Coma, pe care ii stiam de la Bruzli il bate pe Van Dame, se pare ca pot mult mai mult banietii. M-au surprins foarte placut cu “3 minute” si “Coboara-ma-n Rai“, mi-a placut mult linia de bass, parca usor data mai in fata. Se aude bine, clar. Nota 10. Continui apoi cu Riverside. “In two minds” are sanse din ce in ce mai mari sa ajunga pe lisata mea de melodii de inima albastra.

Cea de a 7-a arta a cam somat in programul meu de anul acesta. Nu am vazut decat doua filme la cinema iar acelea au fost “I am number 4” si “Transformers 3”. Si pe cuvant ca altceva mai palpitant nu era in program. De la .. magazinul de inchiriat DVDuri insa am imprumutat “Limitless” care mi-a placut mult, “Source Code” la fel si in final “The Way Back”. Mai mentionez ca filme bune de vazut “Elite Squad : The Enemy Within” si “Despicable Me”. Da, stiu ca nu toate sunt din 2011. Asta aveau la magazin. La capitolul seriale am vazut tot “Battlestar: Galactica”.  A fost a treia oara cand am inceput sa-l vad. De fiecare data intervenea altceva si nu-l terminam. Dar mi-a placut atat de mult incat nu am simtit nevoia sa sar peste episoade/sezoane.  E superb. Unul dintre cele mai misto seriale pe care le-am vazut. Imi place cum joaca actorii, imi place subiectul, este destul de dur si realist. Are schimbari neasteptate de situatie, are tot ce vrei. Respect. “Breaking In” a fost un serial (sau inca o mai fi) cu atat de multe poante  pentru cunoscatori incat nu am cum sa nu-l apreciez. Anul acesta l-am petrecut mai mult cu SFuri. Am vazut Firefly iar dupa aceea primul sezon din Farscape si m-am intrebat cum naiba de l-au anulat pe primul cand cel de-al doilea are 4 sezoane si mi s-a parut mult sub. Am vazut cele doua sezoane din Stargate Universe si i-am injurat ca l-au lasat in coada de peste.

Ma bucur ca am gasit destul timp liber incat sa mai si citesc. Am continuat cu trendul SF luat de la filme si seriale. Vreau sa citesc Asimov, dar in ordine logica. Asa ca dupa ce am citit si recitit “Eu, Robotul” acum cativa ani, am continuat anul asta cu “Caverne de Otel” si “Soarele Gol” si in vreo cateva zile cred ca termin si “Robotii de pe Aurora”. Am vrut sa citesc Ringworld dar pana sa fac rost de ea am inceput Saga lui Ender si-am citit primele 3 carti din ea. In timp ce “Jocul lui Ender’ este o lectie de leadership care mi-a placut mult, “Xenocide” m-a incantat cu implicatiile ei filozofice si ma bucur ca nu fac topuri altfel cu greu m-as fi hotarat daca e cea mai misto carte pe care-am citit-o anul asta sau a fost altceva mai bun. Din ceva ce-ar fi putut sa fie mai bun mentionez Ubik de Philip K. Dick. Ador cel mai mult maniile pe care le inventeaza. Oamenii semivii (sau semimortii, depinde cum vrei sa o iei), Matahala Prietenoasa si Mercerismul din “Viseaza androizii oi elecrice?”, Oracolul din “Omul din castelul inalt”. Nu m-ar mira ca in una din cartile lui sa gasesc mania unei generatii, a unui univers virtual care sa semene cu facebookul. Anul l-am terminat citind A Song of Ice and Fire. Am vazut Game of Thrones, mi-a placut si am zis sa citesc si cartile care zaceau la mine pe stick de cateva luni bune. Daca nu munceam, daca nu trebuia sa dorm, as fi inchis fiecare dintre cele 3 carti pe care le-am citit (pe prima am sarit-o) numai dupa ce le-as fi terminat. Mi-au placut la nebunie. De mult nu am mai intalnit o lectura care sa ma captiveze atat de tare, care sa nu ma lase sa dau cartea jos din mana. Daca la “Xenocide” nu voiam sa citesc ultimul capitol de frica sa nu termin cartea, aici nu stiam cum sa citesc mai repede (nu , nu sar paragrafe) sa aflu ce se intampla.

Intr-un final, la revedere 2011, sper ca urmasul tau sa fie pe jumate la fel de bun cum ai fost tu. Multumiri tuturor.

[1] – “Tu vii si pleci cand vrei, mereu ma lasi plangand, am nevoie de tine mai mult ca oricand” – versuri dintr-o manea pe care am ascultat-o de mult prea multe ori fara voia mea, dar cu voia vecinilor

Protected:

•6 June 2011 • Enter your password to view comments.

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Am sa plec de-aici!

•15 March 2011 • Leave a Comment

Continuati cu Parazitii – Tot ce e bun tre’ sa dispara.

Maine (azi ca e trecut de 12) voi pleca si nu stiu cand voi gasi un net care sa functioneze. Pana atunci ascultati in continuare Saturnine si sa ne citim cu bine.

Papa

Endless Repeat : The Gathering – Saturnine

•13 March 2011 • Leave a Comment

Inca nu am trecut peste remixul Chase and Status de saptamana trecuta si nu am gasit ceva nou care sa ma atraga. Asa ca va voi prezenta un endless repeat de anul trecut prin primavara.

 

The day you went away
You had to screw me over
I guess you didn’t know
all the stuff you left me with
is way too much to handle
But I guess you don’t care

The Gathering pentru mine fac parte din categoria trupelor la care n-as fugi de la munca pentru a le vedea, dar mi-ar parea foarte rau sa le pierd concertul si din pacate, i-am pierdut la Artmania. I-am descoperit cu Mandylion, un album superb, un album care m-a facut sa-i urasc primul riff si sa ma indragostesc de tot ce a urmat dupa aceea. Din fericire, pentru ceva timp (mai exact pana incepe casa de discuri sa planga dupa copyright) albumul este disponibil integral si pe youtube (mai exact aici). Il recomand cu caldura, piesa mea preferata de pe el fiind Sand and Mercury. Albumele ce au urmat mi s-au parut mai putin hard, mai calme de unde si motivul pentru care trupa isi face loc in playlistul meu de fiecare data cand vreau sa ma relaxez, sa o iau usor.

Si ca o nota de incheiere , saturnine – taciturn , mohorat.